joi, 10 decembrie 2009

Photoshop tutorial: Cum sa schimbi culoarea ochilor







1.Deschidem poza cu persoana careia vrem sa-i schimbam ochii. Am ales o poza direct cu un ochi, cat mai clara, pentru a intelege mai bine.


*Daca vrei sa o folosesti si tu, click dreapta pe ea - Save.. - selecteaza locatia - OK. Apoi din Photoshop: File - Open - selecteaza imaginea - OK.

2.Selectam unealta Brush Tool (tasta B) si alegem setarile:



3.Urmeaza sa selectam suprafata ochiului pentru ca mai apoi sa ii schimba culoarea.
Apasam tasta Q pentru a activa Quick Mask, si coloram deasupra ochiului.


4.Apasa tasta Q pentru a iesi din Quick Mask, apoi de sus Select - Inverse (CTRL + SHIFT + I) pentru a selecta doar ce ai colorat mai devreme ( pentru a inversa selectia ).


5.Alege o unealta de selectie - apasa tasta M (Rectangular Marquee Tool de exemplu), click dreapta in scena si selecteaza Layer Via Copy.

6.De sus : Image - Adjustements - Hue/Saturation.. (CTRL + U), bifeaza Colorize si muta acele cursoare pentru a schimba culoarea.


Imaginea finala:


Succes!

miercuri, 9 septembrie 2009

vineri, 28 august 2009

Prima înpărtășanie




Cinci ponturi pentru a fotografia alb-negru pe digital

Cinci ponturi pentru fotografii alb-negru pe digital:
1. Salvati RAW, deoarece ofera maximum de flexibilitate, in caz ca vreti si o varianta color.
2. Utilizati filtre de polarizare si gri-degrade, pentru a sublinia cerul, respectiv a atenua contrastele prea mari.
3. Masurati expunerea in modul Spot pe zonele foarte luminoase.
4. Bracketing, braketing, braketing!
5. Prelucrati cu grija in post-productie; dodge&burn releva detaliile din umbre si respectiv lumini.







Fotografie de exterior - Cele mai frecvente greseli la fotografia panoramica


1. Aparatul lucreaza in modul AE (autoexpunere); intre fotografii apar diferente importante datorita modificarii iluminarii.
2. Aparatul lucreaza in modul A-WB (balans automat de alb); culorile dominante din fiecare cadru vor modifica si redarea elementelor comune; cerul, iarba, etc.
3. Aparatul lucreaza in modul AF (autofocalizare); daca in unele cadre apar supbiecte in primul plan, fundalul va fi redat neclar, spre deosebire de cele lipsite de elemente apropiate.
4. Diferente mari de iluminare intre cadre; evitati sa faceti fotografie panoramica daca pe cer sunt nori care pot masca / demasca soarele intre cadre.
5. S-a modificat pozitia inelului de zoom intre cadre; unele cadre vor avea un camp de cuprindere mai mic.
6. Ati neglijat sa suprapuneti cadrele vecine minim 25%.

miercuri, 29 aprilie 2009

Vulturul cu barbă, semnalat în Mehedinţi


Descoperire spectaculoasă în Podişul Mehedinţi, în apropierea Peşterii Topolniţa. Vânătorii au semnalat prezenţa vulturului cu barbă sau a zăganului, ştiut fiind faptul că această specie a dispărut de pe teritoriul României.
Directorul Asociaţiei Ju­de­ţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Mehedinţi, Nicolae Popa, a spus că prezenţa ză­ganului este un caz deosebit.
„Este vorba de o familie de zăgani, două exemplare superbe. Vânătorii i-au văzut zilele trecute deasupra Peşterii Topolniţa“, a declarat preşedintele AJVPS Mehe­dinţi, Nicolae Popa.
Considerată cea mai impunătoare specie de vultur, zăganul (Gypaetus barbatus) a stăpânit timp de mii de ani înălţimile Carpaţilor. Românii l-au cunoscut sub denumirile neaoşe de zăgan, rarău şi ceahlău. Munţii Ceahlău şi Rarău şi-a luat numele de la ceahlăii şi rarăii înaripaţi care îşi creşteau puii între stâncile lor. Munţii Carpaţi repre­zen­tau limita arealului nordic al acestei specii în Europa, acest aspect accentuând vulnerabilitatea zăganilor, fiind cunoscut faptul că atunci când o specie este în regres, popu­laţiile de limită dispar primele. Alt argument cu privire la dispariţia lor din Munţii Carpaţi este legat de dispariţia hoi­turilor proaspete cu care se hrăneau, precum şi de campaniile de împuşcare şi distrugere a zăganilor din anii 1930, res­pec­tiv 1934, când se credea că vulturii ar fi fost vinovaţi de dis­pariţia caprelor negre din Munţii Carpaţi. Zăganii cui­bă­reau din Munţii Rodnei până în Bucegi, Ciucaş, Căpăţânii, Fă­găraş, Parâng şi Retezat. Trăiau exclusiv în zona alpină. Ultimul zăgan a fost împuşcat în anul 1938 la Pasul Turnu Roşu, lângă versantul de vest al Munţilor Cozia.
Specie protejată
Uniunea Europeană finanţează proiectele de conservare şi protejare a mediului din ţările membre, dar şi din ţările candidate sau învecinate. Doi pui de vultur cu barbă au fost eliberaţi în luna mai a anului 2007 în sălbăticie, în Spania, prin intermediul programului LIFE. Ambii pui s-au născut în captivitate în luna februarie, unde au şi fost crescuţi înainte să fie eliberaţi în regiunea andaluză Sierra de Segura. Pontones, cel mai tânăr pui, a zburat pentru prima dată la 21 de zile după ce a fost eliberat. Zborul lui a durat o jumătate de minut. Patru zile mai târziu, Segura a zburat aproape un minut. Eliberarea puilor face parte dintr-un proiect amplu de repopulare.
În prezent, zăganii mai trăiesc doar în Munţii Pirinei, Alpi, Caucaz, Pamir, Altai, Insula Creta, Tibet, Himalaya şi în câteva locuri din Africa.
Mâncătorul de oase
Zăganul este o pasăre imensă, cu o anvergură a aripilor de 280 cm şi are greutate cuprinsă între cinci şi nouă kilograme, fiind singura pasăre din lume care se hrăneşte în proporţie de 90% cu oase şi schelete de animale.
Din această cauză, mai este cunoscut şi sub denumirea de „mâncătorul de oase“. Această specie de pasăre se hrăneşte cu oase şi măduvă, oase cărora le dă drumul de la înălţime pentru a se sparge în contact cu stâncile, şi apoi coboară în spirală pentru a le recupera. Zăganul poate trăi chiar şi 50 de ani. Aripile foarte lungi şi talia subţire îi dau mai mult forma unui uliu decât a unui vultur. Culoarea galbenă a penelor vine de la zona în care trăieşte: roci calcaroase, care conţin oxid de fier. Penajul lor este, de obicei, portocaliu închis şi alb-murdar. Aproape de cioc, zăganul are câteva pene negre, care seamănă cu o barbă, de unde şi denumirea sa ştiinţifică. Trăieşte numai la altitudini de până la 4.000 de metri, dincolo de linia pădurilor, în zonele de păşuni alpine.
Conducerea AJVPS Mehedinţi nu a luat încă o hotărâre în ceea ce priveşte apariţia zăganului în zona Peşterii Topolniţa.
Sursa: Gazeta de Sud

miercuri, 11 martie 2009

Lumina naturală


Daca in numarul trecut am vorbit despre cum se realizeaza fotografiile in lumina lumanarilor, de data aceasta va propunem sa incercati exploatarea luminii naturale. Desi poate ingradi libertatea de exprimare, folosirea luminii naturale in fotografii poate lua forme creative neasteptate. In plus, esti scutit de povara purtarii peste tot a echipamentului pentru blitzul electric impreuna cu stativele, modificatoarele, chiar si cu aparatul cu alimentare de la retea.
Pe de alta parte, o fotografie realizata in lumina naturala te leaga de "dispozitia" luminii din ziua respectiva. Exista, insa, in multe circumstante, cateva artificii si tehnici pe care le poti folosi pentru a "imblanzi" lumina si pentru a o "intoarce" in favoarea ta.
O prima regula ar fi evitarea fotografierii in lumina pranzului. Este evident faptul ca acesta este momentul zilei cand lumina dezavantajeaza cel mai mult, iar singura solutie este alegerea unui loc umbros pentru a realiza fotografia. Cu toate acestea, daca alegi sa fotografiezi in padure in timpul pranzului, lucrurile nu sunt chiar atat de grave. Daca subiectul tau se poate adapta unui mediu cu un contrast ridicat, atunci poti fotografia fara probleme. E preferabil sa eviti razele directe, puternice si situate deasupra capului deoarece umbrele provocate de acestea iti vor incurca planurile. O alternativa ar fi sa alegi orele de dimineata sau seara.
Nu uita: lumina iti insenineaza subiectul, dar umbra il defineste. Directia si calitatea acestor umbre chiar pot face diferenta. Alegerea unor zone unde lumina zilei e modificata de imprejurimi te poate ajuta sa fotografiezi intr-o lumina dirijata. Cladirile reprezinta un excelent modificator de lumina. In orase cladirile arunca umbre si functioneaza ca reflectori, astfel incat poti avea lumina in diferite culori in functie de cladirea care realizeaza reflectia. O cladire alba sau deschisa la culoare poate deveni o sursa de lumina majora si iti poate oferi o calitate a luminii la fel de buna ca si cea a unui panou solar.
Cerul poate fi o sursa importanta de lumina odihnitoare daca e vorba de acel cer clasic, usor acoperit de nori. Contrastul razelor luminoase directe este doborat fara a afecta prea mult cantitatea luminii. In aceasta lumina se pot fotografia si portrete, dar cerul e mai dificil de inclus in poza. Cerul reprezinta o sursa de lumina fantastica pe durata intregii zile, dar trebuie sa ai in vedere urmatoarele lucruri: dimineata lumina tinde sa fie galbena, catre pranz ea devine albastra, iar seara e deja spre portocaliu pentru ca in final sa ajunga sa aiba o nunata minunata de albastru. Chiar si dupa ce culorile asfintitului s-au atenuat, cerul poate reprezenta o sursa de lumina. Culoarea acestei lumini e placuta, iar contrastul este usor de manevrat. Prin adaugarea luminii naturale existente unui mediu care a trecut de asfintit se pot crea fotografii superbe.
Sursa: e-learn.ro

luni, 23 februarie 2009

O noua provocare - fotografierea păsărilor



De ce provocare? Pentru ca fotografierea pasarilor implica mai multe aspecte, nu neaparat tehnice, ci mai degraba din punct de vedere al observatiei si rabdarii. Vom prezenta in continuare cateva aspecte de la care poti porni pentru realizarea acestui gen de fotografie.

Perioada anului si momentul zilei

Cea mai buna perioada a anului pentru a fotografia pasari este primavara. In acest fel, ai oportunitatea de a capta pasarile pe care de obicei nu le prinzi din cauza migratiei de primavara. In primavara tarzie poti surprinde si adultii care isi ingrijesc puii. In toamna tarzie vei prinde migratiile de stoluri care coboara din nou in sud, si iarna vei avea parte de pasarile care locuiesc in nord pe timpul verii, si in curtea ta pe durata iernii. In ceea ce priveste alegerea momentului din zi, dimineata devreme este ideal. Primele trei ore de la rasaritul soarelui par a fi apogeul vietii active a pasarilor. In acest interval, soarele nu straluceste la intensitate maxima, ceea ce iti asigura avantajul unei lumini calme, uniforme. De asemenea, un alt moment fructuos poate fi intervalul de doua ore inaintea apusului.

Specificatiile camerei

Pentru a obtine fotografii profesioniste, vei avea nevoie de un SLR/DSLR cu obiectiv de minimUM 300mm. Vei avea nevoie si de un trepied pentru a-ti gasi un echilibru solid, folosirea unei telecomenzi pentru a declansa obturaturul. Asa ca iti recomandam sa folosesti un zoom de cel putin 10x sau o lentila de 200mm, un trepied (recomandat cu un cap 322RC2) si un cablu declansator sau telecomanda, si...toata rabdarea de care poti da dovada.

Setarile camerei

Este recomandata folosirea unei focalizari continue, sau a unei focalizari manuale cu pre-focalizare pe ramura/stinghie, sau pe custile cu hrana. De semenea, seteaza white balance-ul manual, deoarece trebuie sa fotografiezi in RAW, iar in felul acesta, daca uiti sa setezi echilibrul de alb sau daca expunerea este un pic deviata, o vei putea regla printr-un soft de editare a imaginilor.

Cand pasarile pe care vrei sa le fotografiezi se hranesc, foloseste Modul cu Setare Prioritara pe Apertura (Aperture Priority Mode) - in felul acesta poti controla adancimea campului. In cazul pasarilor in zbor, fotografiaza pe modul manual, setand obturatorul si apertura.

Atragerea pasarilor

Exista numeroase moduri prin care poti atrage pasarile:
- Flora - O alternativa ar fi plantezi plante locale, tufisuri si/sau ierburi. De exemplu, plantarea unui cires salbatic va atrage pasarea waxwing de cedru si macaleandrul in gradina ta pentru aproximativ 2 saptamani, atata cat fructele de padure sunt coapte. Exista de asemenea 10 plante aborigene care atrag pasarile colibri in gradina ta. In fine, iti recomandam sa cauti, in functie de fiecare pasare pe care doresti sa o atragi, deoarece fiecare are elementele ei unice care o atrag.

- Apa - O alta alternativa este cea de a avea o cascada sau un elesteu care va atrage pasarile care nu se hranesc din custile cu hrana. De asemenea, daca tii apa proaspata intr-o farfurie putin adanca va ajuta.

- Seminte - Majoritatea custilor de hrana exista intr-o larga gama de forme si dimensiuni. Nu uita ca majoritatea custilor de hrana nu sunt prea placute la vedere din punct de vedere estetic, si s-ar putea dovedi ca distrag atentia in fotografiile tale. Aici intervine imaginatia ta si iti poti manifesta creativitatea. De exemplu, incearca sa atarni palarii mari de floarea-soarelui de copaci, sa aduci un butuc semi-scorburos si sa il pozitionezi vertical, cu semintele in varf etc.

- Stinghii - Sa folosesti stinghii facute din crengi rupte si din ramurele poate fi la fel de bine, intrucat acestea le asigura pasarilor un loc in care sa poposeasca. Asigura-te ca folosesti dimensiunea corecta de ramura, pentru ca aceasta sa corespunda pasarii pe care incerci sa o prinzi in poza.

Daca accepti aceasta provocare, nu uita ca fotografierea pasarilor necesita exercitiu si rabdare, dar o data ce ai depasit acest prim stadiu, poate deveni un hobby.

Sursa: e-learn.ro

joi, 15 ianuarie 2009

Cum să faci fotografii de grup reuşite


Una dintre cele mai intalnite tipuri de fotografiere digitala este "fotografia de grup". Este intotdeauna una dintre atractiile principale la nunti, la petreceri, in tabere, echipe sportive, etc. Mii de fotografii de grup se fac zilnic in intreaga lume - dar din pacate multe dintre ele au rezultate dezamagitoare. Cele mai intalnite probleme includ:
• una sau mai multe persoane par ca se uita mereu in alta directie (catre alti fotografi)
• clipitul - intotdeauna cineva clipeste si e surprins cu ochii inchisi
• cineva lipseste din fotografie
• stari emotionale diverse (unii zambesc, unii sunt prea seriosi, altii se misca tot timpul)
• distanta prea mare a grupului fata de camera s.a.m.d.
Chiar daca vor exista intotdeauna diverse provocari in ceea ce priveste realizarea fotografiilor de grup, sunt cateva lucruri pe care le poti face pentru a creste sansele obtinerii fotografiei dorite.


1.Pregateste-te!
Nimic nu-i va face pe cei care iti pozeaza sa iti intoarca spatele mai repede decat sa te vada nepregatit. Oamenilor nu le place sa astepte asa ca ia bifeaza dinainte urmatoarele aspecte ale fotografiei:
• afla locatia cu exactitate si verifica conditiile de fotografiere
• gandeste-te cum vei aseza grupul si cum vei incadra fotografia
• gaseste o solutie pentru ca fata nimanui sa nu fie acoperita de capul altuia
• asigura-te ca toti cei ce urmeaza sa apara in fotografie stiu ca trebuie sa vina cu cateva minute inainte
• verifica functionarea aparatului si incarca o pereche de baterii de rezerva
2.Cunoaste locatia
Locul in care vor sta membrii grupului este unul dintre cele mai importante lucruri din mai multe motive. Pentru inceput, el da contextul fotografiei - de exemplu, o fotografie cu o echipa sportiva pe terenul de joc inseamna mult mai mult decat aceeasi fotografie facuta in fata unui zid de caramida. Un alt motiv pentru care alegerea locatiei trebuie facuta cu grija, este faptul ca ea poate contine elemente de distragere. Alege o pozitie din care sa incapa toti membrii grupului, unde e suficienta lumina si unde nu apar elemente nepotrivite pe fond. Evita de asemenea pozitionarea in fata unei ferestre unde lumina blitzului s-ar putea sa se reflecte intr-un mod nedorit.
3.Obtine cat mai multe cadre
Una dintre metodele cele mai bune pentru a evita situatiie in care nu toata lumea se uita catre obiectiv este sa faci mai multe fotografii succesive. Poti chiar sa treci camera pe modul de fotografiere continua si sa fotografiezi in calupuri scurte. S-ar putea sa descoperi ca prima fotografie nu e aproape niciodata buna, dar unul sau doua dintre cadrele imediat urmatoare au surprins grupul mai putin incordat si mai relaxat. Similar - e bine sa faci cateva fotografii si imediat inainte ca toata lumea sa fie gata - uneori organizarea fotografiei de grup poate fi amuzanta cand oamenii isi spun unii altora unde sa stea si isi cauta o pozitie. Poti mixa incadrarea fotografiilor tale daca ai un obiectiv cu zoom, luand cateva cadre cu o distanta focala mai mare iar altele incadrate mai strans.
4.Apropie-te
Incearca sa te apropii cat mai mult posibil de grup atunci cand fotografiezi (fara sa uiti cativa dintre membri in afara pozei bineinteles). Cu cat ajungi mai aproape, cu atat obtii mai multe detalii pe fetele lor - lucru care uneori schimba o fotografie radical. Daca grupul este mai mic, pozitioneaza-te cat mai aproape si fotografiaza-i si de la inaltimea umerilor. O tehnica buna in acest sens este sa-i rogi chiar sa isi aplece capul in fata pentru a putea ajunge si mai aproape. O alta modalitate de a te apropia este sa dezaliniezi grupul, asezandu-i pe cativa in fata si pe altii in spate (de obicei pe cei mai inalti in spate si pe cei mai scunzi in fata).
5.Fa grupul sa-ti pozeze
In cele mai multe cazuri grupul va poza singur, in mod natural (toti am mai trecut prin asta inainte), cei inalti se vor duce in spate, cei mai scunzi in fata, dar sunt si alte lucruri pe care le poti face pentru a face compozitia interesanta: daca evenimentul este centrat in jurul unei persoane sau cel mult doua (la o nunta sau o zi de nastere de exemplu) atunci focalizeaza in principal pe ei, pozitionandu-i in centrul grupului si adaugand varietate compozitiei facand cateva fotografii cu toata lumea privind catre camera iar apoi cateva fotografii cu toata lumea privind catre sarbatorit(i). Pentru fotografiile de grup formale, aseaza membrii inalti uniform, nu numai in spate ci chiar si central cu cei mai scunzi pe margini.Incearca sa nu faci grupul prea mare in adancime (mentine distanta dintre prima linie de oameni si ultima cat mai mica posibil). Asta te va ajuta in obtinerea clarului pe intreg grupul. Daca totusi grupul e "adanc" foloseste o deschidere a diafragmei mai mica. Spune-le tuturor sa ridice barbiile putin - iti vor multumi mai tarziu cand vor vedea o fotografie fara barbii duble!
6.Gandeste-te la lumina
Ca sa obtii suficiente detalii trebuie sa ai suficienta lumina. Felul in care o poti obtine difera in functie de situatie dar gandeste-te si la folosirea blitzului daca grupul e suficient de mic sau te poti apropia considerabil astfel incat sa aiba si efect mai ales daca principala sursa de lumina vine din spatele grupului. Daca e o zi insorita dar soarele a coborat deja spre linia oricontului, incearca sa nu te pozitionezi cu el in spate caci s-ar putea sa te alegi cu niste figuri ciudate in fotografie.
7.Preia controlul
S-au intalnit destule cazuri in care fotograful a pierdut de tot controlul asupra subiectilor sai prin faptul ca nu a fost suficient de rapid dar si pentru ca nu a stiut sa comunice. Este important sa vorbesti in permanent cu oamenii, sa le spui ce trebuie sa faca, sa ii motivezi sa zambeasca, sa le spui ca arata bine si ca nu ii vei retine mai mult decat e nevoie.Un alt lucru bine de spus este ca "Daca voi vedeti camera si ea va poate vedea pe voi". Fraza esentiala daca vrei sa apara fetele tuturor in fotografie.
8.Foloseste trepiedul
Trepiedul este foarte util in cazul fotografiilor de grup - nu numai pentru ca elimina miscarea camerei ci si pentru ca iti permite incadrarea fotografiei exact asa cum o doresti iar apoi lasa aparatul sa lucreze in voie pe fotografierea grupului. Folosirea trepiedului inseamna in acelasi timp si faptul ca nu trebuie sa privesti prin vizor ci poti fi atent ca toata lumea sa stea bine.
9.Zambeste!
Da, tu, zambeste! Nu e nimic mai rau decat un fotograf stresat si morocanos. Distreaza-te si bucura-te de fotografiile tale si ai sa vezi ca si grupul se va bucura. Cea mai buna modalitate de a-i face pe altii sa se relaxeze si sa zambeasca este sa le zambesti si tu lor. Intr-adevar functioneaza!
10.Fara clipit!
Toata lumea clipeste cel putin o data cand se gaseste in fata aparatului foto. Unora le place sa minta ca nu. Dar uneori, chiar nu te poti abtine. Oricine a stricat o fotografie de grup perfecta clipind cand nu trebuia. Ce e de facut? Ei bine, pune-ti matematica la contributie. Din fericire exista o organizatie de cercetatori (americani, cum altfel) care au descoperit solutia pentru clipitul in situatii fotografice. Studiul lor a calculat numarul de fotografii care garanteaza (teoretic) faptul ca nimeni din grup nu va avea ochii inchisi la momentul declansarii. Iata regula lor: Pentru grupuri mai mici de 20, se imparte numarul participantilor la 3 daca lumina este buna si la 2 daca lumina este slaba. Obtii astfel numarul cadrelor pe care trebuie sa le iei ca sa fii sigur ca nu prinzi pe nimeni cu ochii inchisi.Bine ar fi daca ar inventa o formula si pentru eliminarea "cornitelor"...


sursa: fotopedia.ro