Vulturul cu barbă, semnalat în Mehedinţi

Descoperire spectaculoasă în Podişul Mehedinţi, în apropierea Peşterii Topolniţa. Vânătorii au semnalat prezenţa vulturului cu barbă sau a zăganului, ştiut fiind faptul că această specie a dispărut de pe teritoriul României.
Directorul Asociaţiei Ju­de­ţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Mehedinţi, Nicolae Popa, a spus că prezenţa ză­ganului este un caz deosebit.
„Este vorba de o familie de zăgani, două exemplare superbe. Vânătorii i-au văzut zilele trecute deasupra Peşterii Topolniţa“, a declarat preşedintele AJVPS Mehe­dinţi, Nicolae Popa.
Considerată cea mai impunătoare specie de vultur, zăganul (Gypaetus barbatus) a stăpânit timp de mii de ani înălţimile Carpaţilor. Românii l-au cunoscut sub denumirile neaoşe de zăgan, rarău şi ceahlău. Munţii Ceahlău şi Rarău şi-a luat numele de la ceahlăii şi rarăii înaripaţi care îşi creşteau puii între stâncile lor. Munţii Carpaţi repre­zen­tau limita arealului nordic al acestei specii în Europa, acest aspect accentuând vulnerabilitatea zăganilor, fiind cunoscut faptul că atunci când o specie este în regres, popu­laţiile de limită dispar primele. Alt argument cu privire la dispariţia lor din Munţii Carpaţi este legat de dispariţia hoi­turilor proaspete cu care se hrăneau, precum şi de campaniile de împuşcare şi distrugere a zăganilor din anii 1930, res­pec­tiv 1934, când se credea că vulturii ar fi fost vinovaţi de dis­pariţia caprelor negre din Munţii Carpaţi. Zăganii cui­bă­reau din Munţii Rodnei până în Bucegi, Ciucaş, Căpăţânii, Fă­găraş, Parâng şi Retezat. Trăiau exclusiv în zona alpină. Ultimul zăgan a fost împuşcat în anul 1938 la Pasul Turnu Roşu, lângă versantul de vest al Munţilor Cozia.
Specie protejată
Uniunea Europeană finanţează proiectele de conservare şi protejare a mediului din ţările membre, dar şi din ţările candidate sau învecinate. Doi pui de vultur cu barbă au fost eliberaţi în luna mai a anului 2007 în sălbăticie, în Spania, prin intermediul programului LIFE. Ambii pui s-au născut în captivitate în luna februarie, unde au şi fost crescuţi înainte să fie eliberaţi în regiunea andaluză Sierra de Segura. Pontones, cel mai tânăr pui, a zburat pentru prima dată la 21 de zile după ce a fost eliberat. Zborul lui a durat o jumătate de minut. Patru zile mai târziu, Segura a zburat aproape un minut. Eliberarea puilor face parte dintr-un proiect amplu de repopulare.
În prezent, zăganii mai trăiesc doar în Munţii Pirinei, Alpi, Caucaz, Pamir, Altai, Insula Creta, Tibet, Himalaya şi în câteva locuri din Africa.
Mâncătorul de oase
Zăganul este o pasăre imensă, cu o anvergură a aripilor de 280 cm şi are greutate cuprinsă între cinci şi nouă kilograme, fiind singura pasăre din lume care se hrăneşte în proporţie de 90% cu oase şi schelete de animale.
Din această cauză, mai este cunoscut şi sub denumirea de „mâncătorul de oase“. Această specie de pasăre se hrăneşte cu oase şi măduvă, oase cărora le dă drumul de la înălţime pentru a se sparge în contact cu stâncile, şi apoi coboară în spirală pentru a le recupera. Zăganul poate trăi chiar şi 50 de ani. Aripile foarte lungi şi talia subţire îi dau mai mult forma unui uliu decât a unui vultur. Culoarea galbenă a penelor vine de la zona în care trăieşte: roci calcaroase, care conţin oxid de fier. Penajul lor este, de obicei, portocaliu închis şi alb-murdar. Aproape de cioc, zăganul are câteva pene negre, care seamănă cu o barbă, de unde şi denumirea sa ştiinţifică. Trăieşte numai la altitudini de până la 4.000 de metri, dincolo de linia pădurilor, în zonele de păşuni alpine.
Conducerea AJVPS Mehedinţi nu a luat încă o hotărâre în ceea ce priveşte apariţia zăganului în zona Peşterii Topolniţa.
Sursa: Gazeta de Sud