miercuri, 1 august 2012

Moscheea Esmahan Sultan din Mangalia

3x, Canon 50D, Canon 24-105mm L

Moscheea a fost construită în anul 1575 de fiica sultanului Selim al II-lea (1566-1574), care era soția lui Sokollu Mehmed Pașa, vizirul tatălui său. Geamia este înconjurată de un cimitir musulman, la fel de valoros prin vechimea sa, atât din punct de vedere cultural, cât și spiritual, ce conține morminte vechi de peste 300 de ani. La construcția moscheii s-a folosit piatră luată din zidurile cetății Callatis. Fantâna rituală, aflată în curtea geamiei, a fost construită cu piatră provenită dintr-un vechi mormânt roman. [1]
După 1989 moscheea a fost reamenajată cu ajutorul Primăriei Municipiului Mangalia. În perioada comunistă instituția de cult fusese năpădită de buruieni, iar cimitirul nu mai era delimitat de niciun fel de gard. La câțiva ani după Revoluție, mormintele turcești, vechi de peste 300 de ani, precum și moscheea propiu-zisă, au fost recondiționate, iar curtea a fost împrejmuită cu un gard înalt. Comunitatea turco-tătară numără la Mangalia, în prezent, mai bine de 3.000 de credincioși musulmani. Dintre aceștia, vârstnicii sunt cei care vin în fiecare zi la rugăciunile rituale. Rugăciunea islamică se practică zilnic, de cinci ori, iar chemarea imamului se face auzită în tot orașul: Allahu Akbar! - Allah e mare!.


Being built in 1575 by Esmahan, the daughter of Ottoman sultan Selim II. Located in MangaliaConstanţa County, it serves a community of 800 Muslim families, most of them of Turkish and Tatar ethnicity. It was renovated in the 1990s and includes a graveyard with 300-year old tombstones.


aparate foto

Niciun comentariu: